Reclama

Andra și Cătălin Măruță sunt foarte discreți în ceea ce privește viața lor privată. Eva i-a luat telefonul tatălui său și așa i-a dat de gol! Detaliul despre Andra pe care toată lumea l-a văzut acum:

Toată lumea este curioasă cum o are Măruţă trecută pe Andra în agenda telefonului? Poate vă aşteptaţi la un alint special, însă nici vorbă de „siropoşenii’ între cei doi.

Andra şi Cătălin Măruţă sunt împreună din 2005 şi au una dintre cele mai frumoase căsnicii din showbiz. Spre deosebire de majoritatea vedetelor de la noi care se despart şi se împacă de mai multe ori într-un an, dar care au grijă ca pe reţelele de socializare să-şi facă declaraţii de dragoste fără număr, Andra şi Cătălin Măruţă formează un cuplu discret, care şi-a ţinut intimităţile departe de ochii curioşilor.

Căsătoriţi de 11 ani şi părinţii a doi copii superbi, Andra şi Cătălin n-au lăsat niciodată să ajungă în spaţiul public detalii din viaţa lor privată. Fetiţa lor, Eva, în vârstă de patru ani este, însă, influencerul numărul unu al familiei. Micuţa este foarte activă, cu ajutorul părinţilor, desigur, pe reţelele de socializare şi este urmărită de 133 de mii de oameni pe Instagram.

Într-unul dintre filmuleţele postatate pe YouTube, Eva i-a cerut lui Cătălin telefonul pentru a-şi suna mama. Astfel, toată lumea a văzut că, în agenda telefonului, Măruţă a trecut-o pe Andra cu numele „Andra sau alţi 2′, probabil pentru a face referire la faptul că de pe acelaşi telefon pot suna şi cei doi copii ai lor.

Stare de alertă în România după descoperirea unui focar periculos. Epidemia lovește toată țara:

Autoritățile din România au anunțat stare de alertă și au transmis că ne confruntăm cu un pericol major. Specialiștii au descoperit un nou focar de peste porcină africană, în prag de sărbători.

A fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană la mistreț, miercuri, în judeţul Alba. Totul la doar o săptămână de la înregistrarea rimului caz de îmbolnăvire. Autoritățile trag un semnal de alarmă și îi roagă pe cetățeni să respecte anumite reguli pentru a preveni extinderea focarului.

O serie de măsuri care trebuie întreprinse în vederea combaterii pestei porcine africane, la nivelul judeţului Alba, au fost dezbătute în cadrul şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor din Alba.

Un semnal de alarmă vizează aprovizionarea persoanelor fizice cu lemne din pădurile proprietate personală de pe raza a circa 40 de localităţi unde s-au înregistrat cazuri de pestă porcină africană sau se află în imediata apropiere a zonelor infestate, conform unui comunicat transmis de către Agerpres.

Stare de alertă în România după descoperirea unui focar periculos. Epidemia lovește toată țara
„Dorim să atenţionăm populaţia asupra pericolului reprezentat de faptul că materialul lemnos poate fi purtătorul virusului PPA, existând astfel riscul contaminării întregilor gospodării cu pesta porcină africană. De aceea, recomandăm cetăţenilor din zonele afectate de virusul PPA să efectueze pe cât posibil acţiuni de dezinfecţie a gospodăriilor”, a precizat subprefectul Nicolae Gheorghe Mera.

Viorica Dăncilă a renunțat la coc! Și-a făcut apariția cu o coafură complet neobișnuită. Cum și-a prins părul

Viorica Dăncilă și-a retușat imaginea după ce a pierdut șefia PSD. Fostul premier a apărut la ședința CExN PSD cu o coafură complet neobișnuită față de cea cu care apăruse în public în ultimele luni: nu mai avea părul prins în coc, ci strâns clasic, într-o coadă de cal!

Coafura lejeră adoptată de Viorica Dăncilă era subliniată de o clemă, care avea rolul de a-i ține părul strâns. Atitudinea fostului șef PSD părea de departe foarte relaxată, la fel ca și acum câteva zile, când s-a fotografiat cu fanii într-un hypermarket din Ploiești.

Social-democraţii s-au reunit miercuri, începând cu ora 15.00, în prima şedinţă a conducerii interimare a partidului, după demisia Vioricăi Dăncilă şi a întregului Birou Permanent Naţional, în urma rezultatului de la alegerile prezidenţiale.

Partidul se pregăteşte, cu Marcel Ciolacu la conducere, să corecteze, la nivel de imagine, greşelile care i-au adus scorul slab la ultimele alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale. Surse din PSD susțin că Nicolae Bădălău va fi sancționat pentru declarațiile jignitoare la adresa diasporei.

„M-am măritat la 30 de ani cu Mihai. Într-o zi a adus o fată să doarmă la noi în casă. El spunea însă că fata tocmai a venit la Bucureşti şi că e verişoară cu el…” Doamne, ce-a făcut soțul ei! Mai grav ce-a făcut nevasta:

Mama era croitoreasă. M-a crescut ca la armată. Nu aveam voie să ies din cuvântul comandatului, adică al ei.

A fost o mână de fier şi cred că asta a ajutat-o să supravieţuiască cu un copil mic şi singură, într-o epocă în care această condiţie era demnă de dispreţ. O femeie cu un copil rar îşi găsea un soţ. Şi de ce să îşi găsească unul?! Eu nu am văzut-o niciodată în compania unui bărbat.

Eu aveam 30 de ani, m-am căsătorit şi am făcut doi copii frumoşi, pe Ana şi pe Paul.

Într-o zi a adus o fată să doarmă la noi în casă. Să doarmă la noi în casă! El spunea însă că fata tocmai a venit la Bucureşti şi că e verişoară. Uneori îl credeam, aveam mare nevoie să îl cred. Aveam nevoie de un tată pentru copii.

Din păcate, de-a lungul anilor, nici asta nu a fost. Copiii erau destul de indiferenţi pentru el. Era bine că îi are, că aşa trebue să fie, să ai copii, dar nu a schimbat vreodată un scutec şi nu i-a dus la şcoală.

Am devenit mamă şi atât
A fost o greşeală din partea mea să renunţ la munca mea, dar am făcut-o, pentru că voiam să le ofer copiilor tot ce este mai bun.

Pe fată am dat-o la muzică, a învăţat să cânte la pian, a fost într-un cor de copii şi a vizitat toată lumea până în clasa a cincea. Pe băiat l-am dat la chitară şi a avut un mare talent muzical încă de mic.

Copiii mei au fost mângâierea şi mândria mea. Eram mândră când Ana venea din Japonia şi toţi copiii de pe scară o întrebau cum a fost.

Paul mergea de mic la concerte şi la concursuri pe care le câştiga. Vedeam în ei compensarea tuturor frustrărilor mele de soţie. Sau împlinirea unui destin de mamă, altfel decât cel pe care l-a avut mama mea cu mine.

Fiica mea va fi o femeie liberă şi frumoasă, nu se va teme să discute despre sex cu mama ei, îi voi fi prietenă, mai mult ca orice.

M-am înşelat în lecţiile de viaţă pentru copiii mei
Din păcate, cred că şi aici m-am înşelat… Cât copiii mei au fost mici, blândeţea mea i-a ajutat. Când au mai crescut şi au devenit adolescenţi, aveau nevoie de un tată care să le impună nişte reguli.

Ana a crescut prea liberă, pentru că eu nu am fost capabilă să o ating nici cu o floare.

Prea liberă şi un pic iresponsabilă. Indiferent de bunele intenţii ale părinţilor, copiii vor alege căi pe care uneori nu e bine să meargă. Ana a plecat de acasă pe la 15 ani şi a locuit o vreme la prietenul ei.

Era prea tânără pentru asta, dar nu m-a lăsat inima să îi spun asta. Pe mine mama nu mă lăsase să ies din casă decât pe la 25 de ani. Nu voiam să fie la fel pentru Ana.

A rămas însăcinată cu el şi chair voia să păstreze copilul. Nu-şi dădea seama ce presupune un copil. A pierdut sarcina şi s-au despărţit.

Apoi a revenit pentru câteva luni acasă şi a plecat iar, cu alt băiat, peste vreo jumătate de an. De fiecare dată eu eram sfâşiată, dar nu voiam să o fac să se simtă vinovată de ceva.

Voiam să fie liberă şi fericită, deşi vedeam că era cam iresponsabilă. Poate că nu era coaptă pentru experienţele acestea. A luat BAC-ul dar nu a luat examenul la facultate.

A plecat să se facă însoţitoare de zbor şi mi-a părut rău că nu a urmat o carieră muzicală, aşa cum speram pentru ea. Dar era viaţa ei… Câţiva ani a lucrat aşa, pe diverse linii aeriene.

Era obişnuită cu lumea largă, doar o văzuse de mică. Doar că niciodată nu a fost singură şi mereu avea câte o poveste de dragoste tristă, cu câte un băiat care o părăsea pentru alta.

Oare tatăl ei i-a imprimat această imagine despre bărbaţi? Oare şi-a ales partenerii în funcţie de el? Nu ştiu, e posibil.

Eu îi eram alături, o consolam, o ascultam, dar sfaturile mele cred că nu au fost prea bune, pentru că nimerea din poveste tristă în poveste tristă. La un moment dat s-a căsătorit în Vegas cu un american de origine indiană.

Tipul era îndrăgostit de ea, dar voia să o transforme în nevastă indiană tradiţională, care stă acasă şi face mâncare, ceea ce Ana mea nu putea să fie. Au divorţat peste 2 ani şi Ana e acum în Italia cu român, care nu o tratează prea bine.

Aş fi vrut să o sfătuiesc atunci când era mică să fie mai independentă, să nu depindă mereu de un bărbat. Aşa am făcut eu, am depins de tatăl ei, financiar şi emoţional. Aş fi vrut ca Ana să fie mai independentă.

Cred că i-am transmis ideea că o femeie nu se poate descurca de una singură. Dacă ar fi să fie copiii mei mici din nou, asta i-aş spune, să fie independentă.

Dar poate că îşi va da seama singură… eu mi-am dat seama prea târziu că independenţa este importantă. Este cea mai importantă pentru o femeie. Nu copiii. Nu, nu copiii, asta trebuie să accentuez.

Pentru că dacă femeia nu e destul de independentă, dacă nu se poate descurca fără ajutorul unui bărbat, atunci copiii au de suferit, şi femeia ar trebui să se gândească bine dacă e în regulă să aibă copii cu un bărbat care nu o ajută.

Durerea mea, băiatul meu
Cea mai mare durere a mea e fiul meu. Mai mic decât Ana cu 2 ani, băiatul meu frumos azi nu face nimic. Are 28 de ani şi nu face nimic, pentru că stă tot timpul în camera lui.

A fost chitarist într-o formaţie rock pe la 20 de ani, timp de vreo 4 ani, şi acolo s-a împrietenit cu băieţi care se drogau. Şi a început şi el, prima dată tutun, apoi iarbă, apoi droguri mai tari. Apoi a făcut sindrom bipolar.

Medicii spun că debutul a fost grăbit de consumul de droguri. Mă simt foarte vinovată faţă de el, de fiul meu frumos. Trebuia să fiu mai atentă, să îl ghidez mai bine.

Am fost de curând la o psiholoagă şi ea m-a întrebat multe lucruri despre tatăl lui, despre Mihai. Mi-a spus că Mihai trebuia să fie mai prezent în viaţa copiilor, să fie un model pentru Paul, fiul lui. Că Paul a ajuns astfel din lipsă de ghidaj patern.

M-am păcălit? Uneori aşa mi se pare şi mie
Poate că aşa este, dar eu tot mă simt vinovată. Poate că trebuia să fiu mai fermă cu ei, cu copiii mei. Poate că trebuia să nu le fiu doar prietenă, ci să le spun lucruri dure, să le impun reguli.

Asta nu am ştiu să fac, pentru că mama mea proprie mi-a impus mie prea multe reguli şi am fost aproape sufocată de ele. Ce ciudat e felul cum ne comportăm cu copiii noştri în funcţie de felul cum s-au comportat alţii cu noi.

Am vrut să nu le fie frică copiilor de mine, dar poate că m-am înşelat. Poate că autoritatea părinţilor trebuie să existe, chiar dacă copiilor nu le place. Dar dacă mie mi-a fost mereu frică de conflict, ce să fac?

M-am înşelat cu privire la soţul meu şi la autoritatea în faţa copiilor mei. Fiul meu mă tratează oribil, îmi spun că e de la boala lui. Dar are şi perioade când e stabil şi tot urât îmi vorbeşte…

Pacea vârstei şi concluziile acestei vârste mature
Chiar dacă mă culpabilizez şi ştiu că am greşit în raport cu soţul meu şi copiii mei, acum aş vrea să am parte de un pic de linişte, de iertare. Am făcut tot ce am putut.

M-am descurcat bine, copiii au avut tot ce le trebuie. Simt nevoia de linişte şi simt nevoia să mă iert pe mine însămi.

Nu mai vreau să mă gândesc cât am greşit dacă am refuzat să văd adevărul. Copiii mei se vor descurca cumva, sunt adulţi. Poate altcineva va agea grijă de ei.

Poate vor avea noroc, aşa cum eu nu am avut. Până la urmă, linişte şi pacea vin din ideea că ai făcut tot ce ai putut, intenţiile tale au fost bune. Ştiţi cum e, omul propune, Dumnezeu dispune…

Bunica stătea toată ziua cu un uscător de păr în mână în curte, la gard. Vecinii credeau că e nebună, dar când au văzut ce face de fapt, nu mai știau cum să-i mulțumească! Uite ce făcea ea pentru toată lumea, fără să știe nimeni:

O femeie a descoperit, s-ar părea o metodă incredibilă de a rezolva o problemă care o enervează la culme.

Această bunicuță din Nottinghamshire, Marea Britanie, își folosește uscătorul de păr pe post de radar de jucărie.

Femeia spune că metoda ei unică îi face pe șoferii care de obicei trec în goană printr-un cartier cu mulți copii, să încetinească, aceștia cred că ceea ce ține bunicuța în mână este de fapt un radar.

Ea a mărturisit: ,,Se merge foarte rapid pe acest drum ți există mulți copii în zonă. sunt îngrijorată că unul ar putea fi ucis sau rănit grav”.

 

99% din persoanele care au incercat sa rezolve aceasta ecuatie NU au reușit! Ia vezi, tu poți? Rezolvarea:

Problemele de matematica care apar pe internet se viralizeaza intr-un timp record, mai ales atunci cand rezolvarea lor nu este atat de usoara cum ar pare la prima vedere.

De curand, a fost publicat pe internet un nou test de acest gen, adica o problema de matematica bazata pe patru ecuatii in care trebuie sa gasesti raspunsul corect.

La prima vedere, pare o problema usor de rezolvat, insa dezlegarea ei a creat dificultati in gasirea solutiei corecte.

Daca nu ai reusit sa o rezolvi, iti prezentam solutia mai jos:

Ce a gasit Andra in telefonul lui Maruta. E foc si pară

Andra se poate bucura de o viață de familie ca la carte. Tot timpul se mândrește cu copiii ei, care sunt lumina ochilor ei, și poate spune că are parte și de o căsnicie fericită. Însă, să nu credeți că între Andra și soțul ei există numai râuri de miere și de lucruri siropoase. Au și ei simțul umorului, așa cum se vede și în felul în care Cătălin o are trecută pe Andra în telefon.

Viața personală a Andrei este una pe care o ține într-un echilibru ideal. Știe cum să fie și discretă, dar și cum să împărtășească mici curiozități cu fanii ei.

Drept urmare, familia Andrei ajunge frecvent subiect de discuții prin intermediul filmărilor postate de aceștia pe internet. În cel mai recent clipuleț, Eva, fiica Andrei, i-a cerut tatălui ei telefonul pentru a-și suna mama. Atunci, toată lumea a putut să vadă cum este trecută Andra în agenda lui.

Cum? Ei bine, nu este niciun alint sau ceva siropos. Cătălin a trecut-o pe soția lui „Andra sau alți 2”, o denumire care cel mai probabil face referire la faptul că de pe acest număr poate fi apelat și de copiii lor.

Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu încă din 2005 și au la activ 11 ani de căsnicie. Împreună au doi copii minunați: Eva, în vârstă de 4 ani, și David, de 8 ani. În prezent, fetița cuplului se bucură de mult succes în mediul online, având deja 133 de mii de urmăritori pe Instagram.

Ministerul Educației tocmai a făcut anunțul! Elevii scapă de un chin

Elevii nu vor mai fi obligați să memoreze comentariile, potrivit ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, care a declarat că le va solicita profesorilor să înceteze să le mai ceară copiilor să memoreze comentarii.

„Răspund în calitate de profesor de limba română, nu în calitate de ministru: nu am fost adepta niciodată a memorării comentariilor, ci întotdeauna mi-am dorit ca elevii mei să-şi dezvolte gândirea critică, ei să realizeze acele comentarii de text, eu nici măcar nu le spun comentarii, pentru că vorbim despre o interpretare a unui text literar. (..) Acum vă răspund în calitate de ministru, voi solicita colegilor mei să înceteze să le mai ceară copiilor să memoreze acele comentarii, dar răspunsul colegilor profesori de limba română va fi că trebuie să înveţe pentru examenul de Bacalaureat sau pentru Evaluarea Naţională nişte comentarii. Nu, pentru Evaluarea Naţională chiar nu trebuie să înveţe nişte comentarii, ci trebuie să realizeze pe un text la prima vedere o compunere şi rolul profesorului la clasă este acela de a crea competenţa de a dezvolta o idee pe un text la prima vedere, iar, în ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, la subiectul al III-lea avem un reper important pe care trebuie să-l dezvolte şi anume particularităţile de construcţie ale unui text”, a explicat Anisie.

În opinia sa, profesorul de română trebuie să creeze competenţe de interpretare de text şi să-i înveţe pe elevi să înţeleagă un text literar şi nu să îi pună să reproducă acele comentarii.

„Ceea ce ne spune, de fapt, şi rezultatul de la testarea PISA pe lectură putem aplica şi pentru ceea ce se întâmplă în sistem astăzi la limba şi literatura română, dar poate ne trage şi un semnal de alarmă acest rezultat pentru construcţia subiectelor pentru evaluările naţionale. (…) Poate pentru anul viitor ne gândim mai mult la modul în care construim subiectele şi ce competenţă urmăreşte să dezvolte copilului”, a explicat ministrul.

Puțin peste 50% dintre elevii români sunt capabili să-și folosească cunoștințele învățate la școală în viața de zi cu zi. România a obținut rezultate mai slabe la testele PISA 2018 comparativ cu testările din 2015 și 2012, atât la matematică – 430 puncte, cât și la Științe – 426 puncte și la Citire – 428 puncte, potrivit raportului publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Rezultatele de la testarea din 2018 sunt mai slabe decât la cea din 2015, an în care România a fost în ușor regres față de 2012. Rezultatele PISA din 2018 mai arată că România se înscrie în rândul celor trei țări în care performanțele la matematică au scăzut. Raportul PISA 2018 arată că numai în Malta, România și Taiwan, scorul la matematică este mai mic în 2018 față de 2015.

Anunțul făcut de artistă pe scenă, în fața unui public numeros:

Andra a susținut „Tradițional” în fața a 10.000 de spectatori, la BT Arena din Cluj-Napoca, de Ziua Națională. Mai bine de 3 ore, artista a cântat, a dansat, a schimbat șase ținute, iar lângă ea au urcat pe scenă zeci de invitați speciali: artiști cu care a făcut duete, dansatorii și, bineînțeles, Orchestra Fraților Advahov condusă de Vitalie si Vasile Advahov.

„De Ziua Națională, sărbătorim și ne gândim la ce înseamnă NOI și ce înseamnă ACASĂ. Îmi doresc să trăim în pace, în armonie, români în România, alături de familie și de prieteni. Să avem o țară în care să ne simțim ca acasă. Să plecăm în vacanțe, dar să ne întoarcem cu drag și dor. Avem 101 ani de România și milioane de motive să fim fericiți. Milioane de oameni buni în jurul nostru”, a spus Andra pe scenă. Biletele la BT Arena, cu o capacitate de 10.000 de locuri, au fost epuizate repede după ce s-au pus în vânzare, stabilind astfel un record pentru artiștii români.

Andra este singura care a reușit să țină în moderna și imensa sală de spectacole un show cu casa închisă, ba mai mult decât atât, să fie sold-out cu o lună și jumătate înainte de spectacol. Datorită cererii foarte mari, Andra a spus că în 2020 va aduce „Tradițional” în Spania, în Italia, dar și pe scene din țară, oriunde este așteptată.

Capitolele spectacolului ei au reunit piese de folclor culese din toate regiunile țării. Invitații care au contribuit la dinamica spectacolului au fost Ionuț Dolănescu, Mioara Velicu, Veta Biriș, Ionuț Fulea, Constantin Enceanu, Săndel și Aurora Mihai, Mirabela Dauer, Adrian Daminescu, Uddi. Show-ul de folclor cu elemente de muzică ușoară sau hip-hop s-a dovedit a fi pe toate gusturile, pentru toate generațiile. Publicul a aplaudat intens fiecare moment, mai ales cele omagiale dedicate lui Constantin Brâncuși, Mariei Tănase sau lui Dumitru Fărcaș. Chemată insistent la bis, Andra s-a întors pe scenă cu lacrimi de bucurie în ochi și a mai cântat încă 15 minute.

Un băiat de 9 ani, pe punctul de a absolvi o facultate

Un copil genial este pe punctul de a-și obține licența la facultate, la o vârstă la care alți de abia deslușesc tainele alfabetului. Este vorba despre belgianul Laurent Simons, care, la doar nouă ani, își va definitiva, în luna decembrie, studiile la Universitatea Tehnologică din Eindhoven (Olanda)!

Mai mult, specializarea pe care micuțul și-a ales-o la Universitatea din Eindhoven, inginerie electrică, este una grea chiar și pentru studenții cu vârsta normală. Însă Laurent Simons a făcut cu brio față provocărilor, uimindu-i și pe profesori cu capacitatea sa de a asimila informațiile.

”Esta ca un burete care absoabe informația”, l-au descris dascălii pe micuțul belgian care, la noua ani, va deveni inginer ”cu acte în regulă”.

După ce va primi diploma de inginer, Laurent vrea să-și continue studiile. Mai întâi să ia doctoratul pe aceeași specializare, apoi să studieze și medicina! Asta pentru că și-a plăcea ca, în viitorul….apropiat să dezvolte organe artificiale.

Timp are berechet, așa că micuțul Laurent continuă să ”absoarbă” ultimele informații primite de la profesori la Universitatea Tehnologică din Eindhoven . Părinții lui Laurent, Lydia și Alexander, sunt mândrii de performanțele uluitoare înregistrate de fiul lor, dar nu-l zoresc cu școala. Cum vacanța se apropie, Laurent, în calitate de proaspăt inginer, și-a fixat și o destinație: Japonia.

Asta în timp ce Laurent a devenit adevărată ”țintă în mișcare” pentru numeroase universități de prestigiu din întreaga lume, care vor să-l atragă pe micuțul belgian în rândurile lor.

Conform HotNews.ro, Lydia Simons are propria teorie cu privire la performanțele micuțului. Mama lui Laurent crede că inteligența sclipitoare a fiului ei se datorează consumului ridicat de pește din timpul sarcinii.